în cârciumă sub colivia privighetorii
am văzut cum o ceaţă s-a lăsat
ca un ghips alb căzut de pe şalele lucitoare
ale părintelui
Ioan bărbat.
Şi un prunc, roşu sigiliu,
privighetoarea cu gheare oţelite arată
cum neclintită vuia ca o splendoare hibernală
şi-n fiecare zvâcnea gândul de-a o mânca.
Şi douăzeci şi patru de mâini roşii senzual începură să arunce banii.
Ca într-o groapă bulgarii galbeni cădeau stăpânul privighetorii zăcea înveşmântat în haine
stranii.
Şi dincolo de îndelungile prietenii, izbucni soarele peste acest vesel masacru ca un strălucit animal veni după crimă tarat de mirosul descompus şi sacru.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.