Pământul, uriaş indecent - Gabriela Melinescu
Adăugat de: Gerra Orivera

în călcâiul lui enorm m-am născut,
ca un spin în talpa lui gigantică am crescut.
Pe fluierul piciorului său fără sfârşit mă înalt.
Târziu am traversat oceanul măruntaielor sale,
auzindu-i maţele grohăind ca demonii nemulţumiţi
şi când am ajuns în faţă falusului său ridicat
am fost cuprinsă de o dorinţă violentă,
o foame protoplasmică, asemănătoare foamei viermilor
şi foamei salamandrei trecând prin foc.
Atunci am nutrit ideea că fertilitatea ar fi
un mister mult mai mare decât castitatea.
Dar în pieptul uriaşului ca o tobă magnetică
nimeni încă nu a pătruns, după cum nimeni
până acum n-a reuşit să-i vadă inima, dacă uriaşul
are cumva vreo inimă.

Pământul, omul oamenilor, face un pod către lumi,
în capul lui religios şi păgân duce gânduri şi închipuiri,
vise şi fulgere, ca şi cum tot timpul s-ar pregăti
pentru întâlnirea cu femela egală lui.
Puterea îi stă în cap şi în ochi rătăcind prin constelaţii.
Nările lui hegemonice au miros de catastrofe
şi pe buzele lui răsfrânte se întrec fulgerele.
îmbăiat de ploaia de meteoriţi
el înţelege numai ce e înalt şi în fața ochilor lui din frunte
fiecare clipire e un haos
Se pare că ştim multe despre el deşi nimeni n-a pătruns
în pieptul lui ca o tobă magnetică şi nimeni nu i-a văzut
vreodată inima, dacă are cumva vreo inimă.



vezi mai multe poezii de: Gabriela Melinescu




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.