Această apă salcie şi tristă,
ca un copil pedepsit
înainte de a veni pe lume,
moare.
Liniştit pomul, liniştit vîntul ;
o, şi-n această linişte minunată
cîntecul acesta duios şi amar,
prăbuşindu-se !
Cerul e ca o imensă
inimă din care izvorăşte-amarul.
Nu plouă : e o sîngerare lentă
şi mare!
Din casele lor, oamenii
nu simt această amărăciune,
această cădere de apă tristă
din înălţime.
Acest larg şi obositor
coborâş de ape învinse
către pămîntul care zace
şi transpiră.
Plouă. Ca un şacal tragic,
noaptea se lasă peste munţi.
Ce se va ridica, peste umbră,
din Pămînt ?
Veţi dormi, în timp ce afară
cade suferindă această apă inertă,
această apă ca rîul Lete, soră
cu Moartea.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Mistral
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.