Culoarea somnului - Gellu Naum
Adăugat de: Adina Speranta

Am întârziat lângă aceste oglinzi negre. Au uitat să-mi
aducă steaua mea preferată și ceva călduros. Ei spun:
trebuie totdeauna să ții steaua în pumn - Cât despre
iubire trebuie să-ți vopsești ochii cu mult albastru sau
să-i închizi. Vom crede cel puțin că ești o stea mare.

Imaginea prezentă spiritului: două mâini în aceeași
mănușe complectamente străvezie și se pot aduce caii
nu importă ce cai chiar hipocampii.

Ca să pot cunoaște mai bine noaptea mi-am făcut un
obraz de frunze veștede pe care mi-l pun pe figură
de fiecare dată când ies. Lucru curios în ceea ce pri-
vește aceasta sunt în întregime de acord cu cei doi
lupi și cu meduza care locuiesc în sângele meu.

Sânii tăi într-o mână părul tău în toate buzunarele și
vântul nu mai există.

A te supune dorințelor. În acest joc poetic și pentru
asta feroce complicitatea elementelor este asigurată.

Imensul cristal care-ți servește de pleoapă.



vezi mai multe poezii de: Gellu Naum




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.