Îndelung monahul ascultă pasărea muribundă sub poala pădurii
O, apropierea morții, locul cu oase pe colină
Sudoarea rece care apare pe fruntea de ceară.
Umbra albă a fratelui care aleargă la vale prin defileu.
Seara a trecut prin satele sumbre ale copilăriei
Iazul sub sălcii
Se umple de aurul roșu al tristelor toamne.
O, în paie, umflații guzganii!
Orbul ce, seara, stă iarăși la marginea drumului
Liniștea norilor suri s-a lăsat pe ogor.
Păianjeni ce-atârnă acoperă peștera albă a melancoliei
Când din osoasele mâini ale însinguratului
Se năruie purpura zilelor sale-nnoptate –
Ochii lunari ai fratelui, domol.
O, pe perne mai reci, îngălbenite de tămâie,
De pe-acum se răsfiră brațele firave ale îndrăgostiților.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.