O, a sufletului bătaie de aripi:
Pășeam odinioară, păstori, spre păduri amurgite
Și urma cerbul roșu, floarea albastră și gângăvitul izvorului,
Plin de smerenie. O, străvechiul ton al greierelui,
Sânge înflorit pe piatra jertfei
Și strigătul păsării singuratice peste liniștea verde a iazului.
O, voi cruciade și martiri înflăcărați
Ai cărnii, violetele fructe cad
În noptatica grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli,
Acum războinici, treziți din răni și vise de stele.
O, blândul mănunchi al nopților albăstrele.
O, voi vremuri de liniște și ale toamnelor aurite,
Căci noi călugări pașnici storceam violeții struguri;
Și împrejur străluceau dealul și pădurea.
O, voi vânătoare și castele; odihna serii,
Căci în cămăruța lui omul medita la cele drepte,
Și-n mută rugăciune spre viul căpătâi al Domnului tindea.
O, amara oră a obștescului sfârșit,
Căci noi urmărim în ape negrul chip de piatră.
Dar strălucind ridică îndrăgostiții argintiile pleoape:
O seminție. Tămâie curge din pernele roz.
traducere Christian W. Schenk
Preluarea este permisă numai cu menționarea numelui traducătorului.
Analiza literară a traducătorului
Georg Trakl a scris una dintre cele mai importante poezii ale secolului al XX-lea cu textul „Cântec Occidental". Acesta a fost probabil scrisă la Innsbruck în decembrie 1913. A fost publicată postum în selecția „Sebastian în vis", selecție care este deja întocmită de Trakl. Orizontul său de timp se află între cele două războaie balcanice din 1913 și începutul primului război mondial. Tensiunile politice din Europa Centrală, care au persistat de la cea de-a doua criză marocană din 1911, au crescut în noiembrie 1913 cu convenția marină dintre ”Reichul german”, Austro-Ungaria și Italia, precum și ”afacerea Zabern”.
Poemul pare la prima vedere complet neatins de aceste crize europene.
Multiplele semne de exclamare „O“ sunt o reminiscență de la Baudelaire, în „Les Litanies de Satan“ ( „Les Fleurs du Mal“), cel puțin de nouăsprezece ori se repetă exclamația „O“, în cea mai mare parte în alăturarea „Ô Satan“. Totuși, poezia „Cântec occidental“, este mai aproape de simbolism decât de expresionism. Cu toate acestea Satana nu pare a fi prezentă la Trakl.
Totuși vom găsi imagini translucide potrivite, „cerbul“, „Sânge înflorit pe piatra jertfei“, „Cruciadele“, „cruciade și martiri înflăcărați ai cărnii“, „violetele fructe“, „războinici, treziți din răni“, „rugăciune spre viul căpătâi al Domnului“. Toate imagini care corespund imaginației creștine obișnuite despre Satana.
Referindu-ne la Baudelaire, găsim un concept foarte diferit despre Satana:
"Ô toi, le plus savant et le plus beau des Anges,
Dieu trahi par le sort et privé de louanges,
Ô Satan, prends pitié de ma longue misère!"
Satana este caracterizat ca fiind un înger, ca un Dumnezeu, ca Mântuitor - ca înger pe nedrept căzut, care se ridică pentru cei care, de asemenea, au fost nedreptățiți. Și, ca atare, el apare în textul lui Trakl prezentat aici, dar fără nume, (în imagini care vorbesc despre suflete drept creaturi cu aripi ale bătăilor sufletului „O, a sufletului bătaie de aripi” și ca tensiune dintre dreptate „omul medita la cele drepte“ și distrugere „O, amara oră al obștescului sfârșit".
Ce ar putea însemna „occidental", care țară occidentală este înțeleasă prin aceasta? Evident, un "Occident creștin", în sensul cel mai pur al cuvântului, așa cum este evidențiat de „O, voi cruciade", „În noptatica grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli" și „călugări pașnici".
O idilă a zilelor pașnice, „Epoca de Aur" („O, voi vremuri de liniște și ale toamnelor aurite„) ale mitului antice sunete, dar mai presus de toate un Ev Mediu idealizat de păstori și călugări, mănăstiri și castele.
Acest timp s-a pierdut într-o perioadă de „cruciade", „torturi", „războinici" și „amara oră al obștescului sfârșit". „Cruciadele" par aproape ca și căderea creștinismului, autodistrugerea Occidentului, privind într-o mișcare amară a mitului lui Narcis care se vede „împietrit" în „apele negre".
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Analiza literară a traducătorului
Georg Trakl a scris una dintre cele mai importante poezii ale secolului al XX-lea cu textul „Cântec Occidental". Acesta a fost probabil scrisă la Innsbruck în decembrie 1913. A fost publicată postum în selecția „Sebastian în vis", selecție care este deja întocmită de Trakl. Orizontul său de timp se află între cele două războaie balcanice din 1913 și începutul primului război mondial. Tensiunile politice din Europa Centrală, care au persistat de la cea de-a doua criză marocană din 1911, au crescut în noiembrie 1913 cu convenția marină dintre ”Reichul german”, Austro-Ungaria și Italia, precum și ”afacerea Zabern”.
Poemul pare la prima vedere complet neatins de aceste crize europene.
Multiplele semne de exclamare „O“ sunt o reminiscență de la Baudelaire, în „Les Litanies de Satan“ ( „Les Fleurs du Mal“), cel puțin de nouăsprezece ori se repetă exclamația „O“, în cea mai mare parte în alăturarea „Ô Satan“. Totuși, poezia „Cântec occidental“, este mai aproape de simbolism decât de expresionism. Cu toate acestea Satana nu pare a fi prezentă la Trakl.
Totuși vom găsi imagini translucide potrivite, „cerbul“, „Sânge înflorit pe piatra jertfei“, „Cruciadele“, „cruciade și martiri înflăcărați ai cărnii“, „violetele fructe“, „războinici, treziți din răni“, „rugăciune spre viul căpătâi al Domnului“. Toate imagini care corespund imaginației creștine obișnuite despre Satana.
Referindu-ne la Baudelaire, găsim un concept foarte diferit despre Satana:
"Ô toi, le plus savant et le plus beau des Anges,
Dieu trahi par le sort et privé de louanges,
Ô Satan, prends pitié de ma longue misère!"
Satana este caracterizat ca fiind un înger, ca un Dumnezeu, ca Mântuitor - ca înger pe nedrept căzut, care se ridică pentru cei care, de asemenea, au fost nedreptățiți. Și, ca atare, el apare în textul lui Trakl prezentat aici, dar fără nume, (în imagini care vorbesc despre suflete drept creaturi cu aripi ale bătăilor sufletului „O, a sufletului bătaie de aripi” și ca tensiune dintre dreptate „omul medita la cele drepte“ și distrugere „O, amara oră al obștescului sfârșit".
Ce ar putea însemna „occidental", care țară occidentală este înțeleasă prin aceasta? Evident, un "Occident creștin", în sensul cel mai pur al cuvântului, așa cum este evidențiat de „O, voi cruciade", „În noptatica grădină, unde în vremuri trecute pășeau pioșii apostoli" și „călugări pașnici".
O idilă a zilelor pașnice, „Epoca de Aur" („O, voi vremuri de liniște și ale toamnelor aurite„) ale mitului antice sunete, dar mai presus de toate un Ev Mediu idealizat de păstori și călugări, mănăstiri și castele.
Acest timp s-a pierdut într-o perioadă de „cruciade", „torturi", „războinici" și „amara oră al obștescului sfârșit". „Cruciadele" par aproape ca și căderea creștinismului, autodistrugerea Occidentului, privind într-o mișcare amară a mitului lui Narcis care se vede „împietrit" în „apele negre".
Christian W. Schenk
Adina Speranta
luni, 28 octombrie 2019