Cântecul celui plecat - Georg Trakl
Adăugat de: Gerra Orivera

E-n zborul de păsări o-ntreagă-armonie. Seara, pădurile verzi
Pe lângă mai calme colibe s-au strâns;
Cristalinele pășuni ale căprioarei.
Clipocitul pârâului potolește-ntunecimea, înlăcrimatele umbre

Și florile verii, ce sună frumos în vânt.
De-acum asfințește fruntea pe gânduri a omului.

În inima lui luminează-un lămpaș, Binele,
Și pacea ospățului; căci sfințite sunt pâinea și vinul
De mâinile Domnului și, liniștit, cu ochi înnoptați te privește
Fratele, ca el să-și găsească odihna după drumul spinos.
O, adăpostirea în însuflețitul albastru al nopții!

Iubitoare de-asemeni, tăcerea-mbrățișează-n odaie umbrele bătrânilor,
Suplicii purpurii, tânguirea unei mari seminții
Ce piere acum cu smerenie în nepotu-nsingurat.

Căci pururi se trezește mai radios din clipele negre ale nebuniei
Cel îndelung răbdător pe prag împietrit
Și-l îmbrățișează puternic albastrul răcoros și luminosul declin al toamnei,
Casa tăcută și legendele pădurii,
Măsură și lege și cărările cu lună ale celor plecați.



Traducere Mihail Nemeș



vezi mai multe poezii de: Georg Trakl




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.