Cu-adevărat iubise el soarele ce cobora în purpură colina,
Potecile pădurii, cântecul de mierlă
Și bucuria înverzirii.
Grav sălaș găsea la umbra pomului
Și pur îi era chipul.
Dumnezeu grăi cu blândă văpaie inimii sale:
Ah, omule!
Seara, pasul său afla orașu-n liniște;
Tânguirea-ntunecată-a gurii sale:
Vreau să fiu călăreț.
Dar îl urmau jivina și tufișul,
Casa și grădina în amurg a oamenilor albi,
Iar ucigașul nu-l slăbea din umbră.
Primăvara și vara și toamna frumoasă
A celui drept, linul său pas
Pe lângă-ntunecatele odăi ale visătorilor.
Noaptea rămânea singur cu steaua sa;
Privea cum cade zăpada pe crengile goale
Și umbra ucigașului în coridorul înserat.
Argintiu căzu capul celui nenăscut.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.