Zăpadă neagră, de pe acoperiș curgând;
Se-nmoaie-un deget roșu-n fruntea-ți, și-n sihastre
Odăi cad lin zăpezi etern albastre
Ce pentru-amanți oglinzi defuncte sunt.
În mari bucăți se sparge capul, cugetând
La umbre în oglindă de zăpezi albastre,
La zâmbet rece-al moartei copilandre.
În miros de garoafe plânge-al serii vânt.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.