Prin goale-odăi eu mă vedeam trecând,
– Stele dansau pe albastru fond smintite
Și câini urlau pe câmpuri adormite
Și-n vârfuri föhnul răscolea flămând.
Dar brusc: tăcere! Din gâtlejul meu
Mari fierbințeli scot flori otrăvitoare,
Din crengi, ca sângele, pal sclipitoare
Tot cade rouă, ca din răni, mereu.
Din golu-oglinzii-nșelător se-arată
Încet un chip din groază-întunecată:
E Cain! parcă deslușit puțin.
Lin draperia freamătă când, iată
Ca-n gol doar luna prin fereastră cată:
Eu singur sunt cu propriu-mi asasin.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.