Seara, de armele morţii răsună
Pădurile toamnei, câmpiile de aur
Şi-albastrele lacuri, deasupra cărora soarele
Se rostogoleşte mai negru; noaptea cuprinde
Muribunzi luptători, tânguirea sălbatică
A zdrobitelor guri.
Dar în linişte peste-ntinderea văii se strâng
Nori roşii în care domneşte un zeu mânios,
Sângele curs, răcoare de lună;
Duc toate drumurile în negru putregai.
Pe sub rămurişul de aur al nopţii şi-al stelelor
Se clatină umbra surorii prin crângul tăcut
Şi salută duhurile eroilor, însângeratele capete;
Slab printre trestii răsună sumbrele flaute-ale toamnei.
O, doliu prea mândru! altare de bronz!
Fierbintea flacără-a duhului azi o cumplită
Durere hrăneşte,
Nepoţii ce nu s-au născut.
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.