În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Și trezirea de la marginea pădurii.
Întotdeauna gândești la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,
Cruce și seară;
Sunetul își învăluie cu brațele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.
Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-și ridică în tăcere peste ființa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.
traducere Christian W. Schenk
Comentariul traducătorului
Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparținut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit și Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beții și destrăbălări. Astfel, „trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, „Sonata ... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conținutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, „toamna" și „timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
„În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaștem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi „camerele abandonate" sau „camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi „chipul alb al omului " sau „cruce și seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: „argintia voce a vântului pe hol". „Sebastian în vis" cunoaște „vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut să trăiască o experiență în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referință posibilă la Trakl.
din volumul Georg Trakl, Versuri, traducere Christian W. Schenk, editura Timpul, 2018
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.