Sufletul atinge glasul primăverii albastre.
Sub umede crengi înserate
Fruntea-îndrăgostiților căzu în fiori.
O, crucea-nverzită. În discuție sumbră
Se recunoscură bărbatul și femeia.
Pe lângă zidul pustiu
Rătăcește însinguratul cu stelele sale.
Peste cărările pădurii, scăldate de lună,
Se lăsă sălbăticia
Vânătorilor uitate; privirea albăstrimii
Țâșnește din stânci năruite.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.