Recii ani întunecați,
Durere și speranță
Păstrează ciclopiana piatră,
Munți nelocuiți,
Suflul auriu al toamnei,
Nor de seară -
Puritate!
Din ochi albaștri privește
Cristalina copilărie;
Sub molizi întunecați
Dragoste, speranță,
Care din aprinse pleoape
Picură roua în iarba rigidă -
Necontenit.
O! acolo puntea aurită
Rupe în zăpadă
Hăuri!
Răcoarea albastră
Umple înnoptata vale,
Credință, speranță!
Fii salutat tu singuratic cimitir!
traducere Christian W. Schenk
Comentariul traducătorului
În cea de-a doua strofă centrală, Trakl se concentrează pe de o parte asupra copilăriei, pe de altă parte pe „dragoste, speranță" în două tonuri cunoscute din alte poeme: „credință, dragoste, speranță". Ambele sunt asociate cu culoarea albastră, după cum știm din poezia „Copilărie" sau „Cântec spiritual". Totuși, imediat după „dragoste, speranță “, urmează trei versuri care sună ca o retragere: „din aprinse pleoape“ care lasă Paradisului mai puțină speranță și mai multă agonie, chiar dacă este „roua" care picură în „iarbă rigidă", „necontenit"! Interpretarea că roua poate hidrata și revitaliza iarba este destul de neconvingătoare și dificil de susținut, mai ales citind cea de-a treia strofă. Aceasta începe cu „puntea aurită", care „rupe în zăpadă hăuri”. La imaginea „hău" se adaugă și „cimitir" sub formă personificată.
După sfârșitul strofei precedente, acest lucru sugerează versul „Deoarece carnea e ca iarba" din „Un recviem german" de Johannes Brahms.
„Întoarcerea acasă" este în mod evident legată de moarte cu „dragoste, speranță".
Apropierea lui Dumnezeu în moarte este sugerată de: „Răcoarea albastră / Umple înnoptata vale”. În poezia „Cântec pios" este vorba de „respirația albastră" a lui Dumnezeu ceea ce clarifică ce clarifică semnificația poeziei „Întoarcerea acasă" pe care Trakl o descrie aici.
Privind înapoi la prima strofă, aceasta ne atrage atenția prin cel de-al doilea vers, care exprimă „Durere și speranță".
În cea de-a doua strofă aceasta devine „dragoste, speranță", iar în a treia și ultima sunt evocate, cu semne de exclamare, „credință, speranță!". Astfel, bine-cunoscuta „Credință, Speranță, Iubire“ din 1 Corinteni 13:13 este extinsă prin „durere“ și astfel, „speranța“ devine punct central, nu ca în Corinteni unde„iubirea“ este centrul!
Dezvoltarea dinamică a poemului se pornește din durere, prin dragoste spre credință, trecere pe care Trakl o face extrem de subtil.
din volumul Georg Trakl, Versuri, traducere Christian W. Schenk, editura Timpul, 2018
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.