Mantie-n vântul negru. Lin susură stuful uscat
În liniștea mlaștinii; păsări sălbatice
Pe cer cenușiu se urmează în stol;
Derivă peste sumbrele ape.
Osoase alunecă mâinile prin mesteceni golași,
Pasul trosnește în crâng ruginiu,
Unde o sălbăticiune singuratică sălășluiește să moară.
Vacarm. În coliba surpată
Un înger prăbușit fâlfâie cu negre aripi,
Umbră de nor; și demența copacului;
Țipăt de coțofană. Bătrâne femei taie drumul
Spre sat. Sub crengi negre
Mutul dangăt de clopot, o, cum izgonește
Pasul cu foc și blestem; apropierea zăpezii.
Furtună. Duhul sumbru al putreziciunii în mlaștină
Și melancolia turmelor ce pasc.
Noaptea alungă tăcută
Cerul cu frânte catarge.
Traducere Mihail Nemeș
Poezii – Ed. Minerva 1988
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.