PRUNCULUI ELIS
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Acesta ți-e sfârșitul.
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ți firav sângerează
Străvechi legende
Și-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu pași moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Și tu-n albastru brațele-ți întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îți sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ți-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr își cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin pășește
Și-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ți se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.
_________________
Trad. Christian W. Schenk
__________________
Comentarii
Acesta este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase poeme dintre toate poemele lui Trakl; a fost ales de însuși autorul pentru două selecții de poezie și anume „Poezii“ și „Sebastian în vis” (acolo, imediat după acest poem urmează poezia cu titlul „Elis”). Aceasta ocupă un loc special în autoevaluarea autorului. Astfel Rainer Maria Rilke1 îi scrie în 1915 lui Ludwig Ficker, după lecturarea volumului „Sebastian în vis”: „înțelegem că împrejurările în care poate lua naștere un vis sunt unice și irepetabile pentru sunete”. Acest enunț se aplică într-adevăr în mod special acestui text care pare a se fi ivit dintr-un vis plin de sunete. Cuvintele alunecă aproape prea „netede”; în cele mai dulci melodii „declinul” devine un „act ritual”. Astfel, dominația sunetelor împăciuitoare par a aluneca dincolo pragul Kitsch-ului admis.
Figura personajului Elis este legată de persoana minierului Elis Fröbom care a trăit în secolul al XVII-lea și a cărui viață a fost prelucrată de E.T.A. Hoffmann2 (Minele din Falun, 1818) și Hugo von Hofmannstahl3 ("Minele în Falun", 1906). Tânărul Elis Fröbom a murit într-n accident chiar în ziua nunții sale și abia decenii mai târziu a fost găsit cadavrul său intact. La Trakl acest lucru se intercalează cu figura lui Hyakinthos4 din mitologia greacă. Și figura lui Endimion5 se reflectă în „ochii mondeni” (ca în „Muza serii” sau în motivul” peșterii, a golului). Acest lucru aduce la suprafață referirea la ceea ce putem numi ”Pruncii mitologici”. Aceasta poate fi interpretată și ca fiind o „calamitate cosmică”. În acest context textul devine lizibil ca o evocare a desființării dintre sexe, o reîntoarcere într-o lume mitologică. Acum devine clară cât de subtilă este actualizarea: „când fruntea-ți firav sângerează” și „În care degetul de ceară un călugăr își cufundă”, trimiterea la o teribilă nenorocire nerostită. Aici se situează relația deosebită cu sora lui Margareta caracterizată ca „maică” sau „călugăriță” (ca în „Melancolie”, de exemplu).
NOTE
1 RILKE, REINER MARIA (1875 – 1926) – scriitor austriac, unul dintre cei mai importanți poeți de limbă germană. A scris și proză precum și studii despre cultură.
2 HOFFMANN, ERNST THEODOR AMADEUS - E T.A.- ( 1776 – 1822) – a fost un scriitor german romantic de proză fantastică, jurist, compozitor, critic muzical. Povestirile lui au influențat mult literatura secolului XIX.
3 HOFMANNSTHAL, HUGO VON ( 1874 – 1929) – dramaturg, poet și eseist austriac. Exponent de valoare al modernității vieneze.
4 HYAKINTHOS – erou din mitologia greacă, un frumos spartan, iubit de zeii Apollo și Zephiros.
5 ENDIMION (ENDYMION) – În mitologia greacă - un tânăr de o frumusețe rară, păstor, vînător, sau rege. Legenda spune că a ales somnul veșnic pentru a rămîne pentru totdeauna tânăr. A fost iubit de Selena, zeița lunii, care venea la el în fiecare seară în timp ce dormea.
Comentariu: Christian W. Schenk
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.