Zilnic soarele galben după coline vine.
Frumoasă-i pădurea, negrul animal,
Omul; vânător sau păstor.
Roșiatic în iazul verde se ridică peștele.
Sub cerul rotund
Se duce pescarul tăcut în barca albastră.
Încet se rumenește strugurele, grâul.
Când liniștit ziua se înclină
Un rău și-un bine sunt pregătiți.
Când se-nnoptează,
Călătoru-și ridică grelele pleoape;
Soare din bezna prăpastiei se rupe.
traducere Christian W. Schenk
Comentariul traducătorului
O poezie care la prima vedere are un ton foarte conciliant. În stilul idilei formale (care, totuși, are și dedesubturi întunecate), sunt evocate imagini ale unei unități armonioase între om și natură. Această unitate este inițiată de imaginea soarelui în creștere, a cărui certitudine este accentuată: „zilnic". Această unitate este mărită de apoziții îndrăznețe. Astfel, în prima strofă, „pădurea", „negrul animal " și „omul" sunt dominante. Chiar dacă în mod formal această secvență poate fi înțeleasă doar ca fiind unită prin atribuirea adjectivului „frumoasă", cel puțin ecuația în legătură cu „negrul animal / Omul", se impune imediat.
În cea de-a doua strofă, adjectivele se leagă de trei unități definite, cosmos, natură și operele umane: „în iazul verde", „cerul rotund" și „în barca albastră". Iaz și barcă, ca reprezentante a două dintre aceste domenii, sunt concepute ca rotunjite „per se”, iar autorul prezintă în mod explicit cerul ca „rotund" prin adjectiv.
De asemenea, cea de-a treia strofă evocă armonie, „încet", ceea ce înseamnă în context aici: credibilitate, struguri copți și cereale aurii, astfel încât sunt enumerate fundamentele alimentelor religioase "pâine" și "vin". Să ne gândim la celebrul poem „Pâine și vin" de Friedrich Hölderlin, pâine și vinul fiind în opera lui Trakl omniprezente. Apoi, aproape neobservat, răsună un alt ton. De la bogăția toamnei, autorul trece la sfârșitul zilei, „Când liniștită ziua se înclină". Astfel, fără alte explicații suplimentare, „Un rău și-un bine sunt pregătiți". Dacă aceasta se referă la „Călătorul", care-și „ridică grelele pleoape” în ultima strofă, nu aflăm mai departe nimic.
Soarele, care în primul vers „Zilnic... vine", acum, în ultimul vers „din bezna prăpastiei se rupe".
Christian W. Schenk
din volumul Georg Trakl, Versuri, traducere Christian W. Schenk, editura Timpul, 2018
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.