Albastră jivină din negre păduri cobori taciturn
Sufletul,
Căci noapte era, un izvor, ca ninsoarea, pe trepte de mușchi.
Sânge și vuiet de arme din vremuri trecute
Susură-n valea cu pini.
Luna lucește domol în surpate odăi;
Beată de negre otrăvuri, larvă de-argint
Peste somnul păstorilor blând aplecată;
Cap părăsit de legendele sale-n tăcere.
O, el atunci își deschide domoalele mâini,
În somn purpuriu putrezind,
Și florile iernii-argintiu se desfac
Sub poala pădurii, lucesc neguroasele drumuri
În orașul de piatră; din neagră tristețe
Pe cel ce îmbătat tot mai des cucuveaua îl cheamă.
Traducere Mihail Nemeș
vezi mai multe poezii de: Georg Trakl
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.