Amurg de iarnă - George Bacovia
Adăugat de: Georgebrancu

Amurg de iarnă, sumbru, de metal,
Câmpia albă -- un imens rotund --
Vâslind, un corb încet vine din fund,
Tăind orizontul, diametral.

Copacii rari și ninși par de cristal,
Chemări de dispariție mă sorb,
Pe când, tăcut, se-ntoarce-același corb,
Tăind orizontul, diametral.



vezi mai multe poezii de: George Bacovia




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.