Mă prăfuise timpul dormind peste hârtii...
Se întindea noianul de unde nu mai vii;
O umbră, în odaie, pe umeri m-apăsa -
Vedeam ce nu se vede, vorbea ce nu era.
- Poţi să te culci, e ora şi noaptea-ntârziată,
Vei scrie, altă dată, orice, şi tot nimic.
O umbră eşti acuma, şi pot să te ridic,
Lăsând odaia goală, şi lampa afumată...
vezi mai multe poezii de: George Bacovia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Daca as fi o umbra, macar o clipa!..
M-as frange sub toate colturile pamantului.
As racni: nu mai vreau sa fiu om!
Ce pacat! Raman doar o clipa.
Aplecat, epitaf, deasupra mormantului.
Th3Mirr0r
th3mirr0r
miercuri, 06 mai 2015