Blestemul trădării - George Coşbuc
Adăugat de: ALapis

Cu sfărâmate catapulturi
Turnul muced sta-nclinat,
Iar in poarta surii vulturi
Frântă-si au de mult aripa,
Stând să cadă-n toata clipa
Peste pragul fulgerat.
Insa-n veci vor sta la poarta,
Că-i din cer blestem de veci.
Noaptea-nvie-o oaste moartă,
Si-i de coifuri valea plina
Fa o cruce si te-nchină.
Calatorule, când treci.
Noaptea din ruini răsare
Tot castelul, precum fu.
Sânt si ziduri de-aparare,
Turnuri albe cresc deodată,
O cetate-nfricosată
Unde-Agripa cuib avu.
Iar din vai un prinț se suie
Alb de arme, spre castel;
E tăcere-n cetațuie,
Dar stafiile pe coaste
Repezi vin, o-ntreagă oaste,
Toti ai printului cu el.
Lupi ce casca largul gurii
Au pe coif, si parc-au strâns
Toate fiarele padurii.
Sunt de-acei ce-au stat in cale,
Varro tu, ostirii tale
Si-au facut pe-August de-a plans.
Când ajunge la cetate
Albul print al celor morți
De trei ori cu pumnul bate
Repede-n arama porții
Scări aduc in graba mortii,
Cu berbecii bat in porti.
Si-auzind cum vin barbarii,
Usa tainitii-o deschid
Si tresar legionarii;
Ei din bărbi, din par, cu mâna
Iuți isi scutura țărâna,
Ies, alearga, sar pe zid.
Sub un râu de creste roșii
Albe coifuri strălucesc,
Si-n amestec furioșii
Respingand pe cei de-afara
Cad si mor, se nalța iară,
Rane fac si le primesc.
Zangăt insa n-are-arama
Cand se bate scut de scut,
Tuba nu-si cunoaste gama:
Fara zuzăt lancea zboara,
Iar al spăzii-oțel doboară
Cald si stralucind, dar mut.
Pe deasupra lor cu spaima
Luna se ascunde-n nor,
Glas de bufnite se-ngâimă
Si, cu aripi speriete,
Lilieci zburand in cete
Se izbesc de coiful lor.
De-ati avea voi pace-odata,
Voi ce va luptati mereu!
Pacea insa nu vi-i data,
Ca sa stiti in vesnicie
Dreapta Domnului manie
Si ca-i unul Dumnezeu!
Cei tradati, ei dorm in pace!
Voua-al mortii datator
Partea asta nu vi-o face!
Voi cand ati vazut pe-o seama
Ca pe Crist cel mort il cheama
Martor al jurarii lor.
In nedreapta voastra ura
Vrand sa-i pierdeti, ati facut
Cu barbarii-o legatura.
Si-au venit pe-ascuns barbarii
Si-au pierit legionarii
Cati pe Crist l-au cunoscut.
Noapte-a a fost. Pe zid crestinii
Se luptau pentru-mparat:
Voi ins-ati deschis, hainii,
Toate portile cetatii
Dreapta cumpan-a Dreptatii
Iat-acum s-a razbunat.
Cei tradati, ei in morminte
Dorm in pace. Insa voi
Va luptati si-acu-nainte
Cu ostirile chemate
Si de-a pururi va veti bate
Pana-n ziua cea de-apoi.
Astfel parca-ntruna plange
Turnul obosit si el
De-a vedea tot morti si sange.
Caci de veacuri vede-ntruna
Noaptea cum aduc furtuna
Mortii-acestia din castel.
Iar cand ziua se revarsa,
Pier si ziduri si cohorti,
Ruinata-n deal si arsa
Sta cetatea trista-n soare
Dar in noaptea urmatoare
Vin din nou aceiasi morti.



vezi mai multe poezii de: George Coşbuc




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.