Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXVI
Ani lungi, dar vai, puțini s-au scurs de când
Eu și-al meu Harold hoinărim avan.
Am plâns și-am suferit din când în când,
Dar parcă stând pe loc, munciți de-alean.
Ci totuși, drumul nu ne-a fost în van,
Căci ne-am primit răsplata chiar aice;
Am renăscut sub cerul diafan;
Pe mări și pe uscat am fost ferice,
Cât oameni nu aflam, plăcerea să ne-o strice.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXVII
O, de-aș avea-n deșert sălaș, alături
De-un suflet drag și plin de frăgezime,
Și gândul despre oameni dând în lături,
Pe ea doar s-o iubesc, urând pe nime!
Voi elemente, ce simțiri sublime
Stârniți în mine, spirite alese
Nu pot afla și eu sub orice clime?
Dar, vai, chiar de există-s nențelese
Și nu intră cu noi în vorbă prea adese!
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXVIII
Plăcerea-i o pădure necălcată,
Și-un țărm pustiu e vrajă – și e lume
În loc de om nestrăbătut vreodată;
E muzică-n vuindul val în spume;
Iubind Natura, mai puțin drag nu-mi e
Nici omul; din ce-a fost, ori sunt, cu Firea
De vorbă stând, eu îmi doresc, anume,
Cu Universul să-mi unesc simțirea,
Spunând nici totul, nici tăcând de tot trăirea.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXIX
Tălăzuiește,-adânc ocean de-azur!
O, mii de flote îți plutesc pe val,
Dar omul, care strică totu-n jur,
Nimic nu-ți strică dincolo de mal.
Nu omul ție – tu-i ești lui fatal,
Căci el o umbră doar pe apa ta e
Și supt e de adâncul abisal,
Uitat ca stropul nensemnat de ploaie,
Fără sicriu, nici popi și nici cernite straie.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXX
Nu-ți lasă urme-n val... Nici șesul tău
Nu-i prada lui – căci te răscoli cumplit
Și-l scuturi ori îl sorbi în fund de hău.
El – laș – pământul de l-a pângărit,
Tu-l zvârli spre nori pe valul răzvrătit,
Ori pe o plaje, ori în vreun fiord,
În loc unde speranța și-a zidit,
Aproape foarte de râvnitul port...
Și-așa este firesc... Acolo zacă mort!
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXXI
Te joci cu tunuri ce sparg ziduri groase
Sfărmând cetăți și speriind popoare
Și regilor le bagă spaima-n oase;
Leviathani din lemnul cel mai tare,
Ce-l fac cică stăpân pe-ntinsa mare
Pe om – în valul tău cu fulgu-s doar,
Căci s-au topit în apriga-ți vâltoare
Orgoliul Armadei, temerar,
Ori resturile ce-au rămas la trafalgar.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXXII
Pe țărmul tău imperii înfloriră:
Cartagina, Atena, Roma, dar,
Când Timpul ori barbari le năruiră,
Tu ai rămas, ocean, la fel de clar.
Obrazul tău nu are-un rid măcar;
Când state-au fost sortite pustiirii,
La fel vuiește valul tău amar,
Încât apururi ochii noștri miri-i
C-arați ca-n cea dintâi clipită a Zidirii!
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXXIII
Oglindă ești pentru-al Tăriei Domn,
Ce chipu-și vede în furtuni!... Ești lin
Ori răscolit, apururi fără somn...
La Tropic, fierbi... La Pol, de ghețuri plin,
Ești tronul Nevăzutului divin
Și a Eternității-ntruchipare.
Nemăsurat și ascultat deplin,
De monștri-i hula ta zămislitoare;
Ești singur, nepătruns, din veci fără hotare.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXXIV
Ocean imens! De prunc tu mi-ai fost scump!
Tânjeam să-ți joc pe piept cu valu-n spume,
Brizanții tăi de țărmuri când se rump;
N-aveam plăcere mai de preț pe lume;
Când valurile nu știau de glume,
Chiar frica îmi stârnea plăceri, duium,
Copil al tău simțindu-mă, anume,
Și mângâindu-ți coama albă cum,
Ocean nemărginit, ți-o mângâi și acum!
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CLXXXV
Sfârșita truda... Vocea mea răsună,
Stârnind ecouri, cea din urmă oară.
Se stinge-un vis prea lung cântat pe strună
Ca torțele ce bezna-mi luminară.
Ce-i scris, e scris... Nu-s ca odinioară,
Să pot cu rimele să mă mai joc.
Imaginile zboru-și încetară,
Și simt cum, sub al vârstei greu breloc,
Mocnește tot mai stins lăuntricul meu foc.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea
– strofă CXXXVI
Adio! E-un cuvânt ce întristează!
Vă zic adio totuși celor care
Eroul mi-ați urmat, cu mintea trează,
Și în această ultimă-ncercare,
Măcar o amintire oarecare
Dacă-i păstrați – o, n-a rupt în zadar
Atâtea încălțări prin lumea mare.
Rămână el cu-al său destin amar,
Iar voi – cu-nvățături din ce-a pățit măcar!
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.