****** Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea – strofă CXXVi – strofă CL - George Gordon Byron
Adăugat de: Gerra Orivera

Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXVI


Natură falsă viața ni-i – lipsită
De armonie – toată de păcat
Și de-un blestem de neșters lovită.
Stăm sub un Upas, arbore rotat,
Ce rădăcini pământul și-a luat,
Făcând cer vast din ramuri și din flori,
Din care plăgi tot varsă nencetat,
Robie, moarte, boli văzute, ori
Chinuitoare cazne, blesteme și erori.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXVII


S-avem curajul de-a gândi... Gândirea
Ni-i ultimul refugiu în destin,
Sau cel puțin al meu va fi, cât Firea.
Ne e, din leagăn, acest har divin
În lanț și-n bezne torturat hain,
Ca Adevărul, cu a lui lumină,
Să nu-l vedem noi câtuși de puțin.
Dar în zadar, căci raza lui senină
Va smulge-al beznei văl în vremea ce-o să vină.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXVIII


Dar ce arcade văd peste arcade?
Aici se pare Roma că-și adună
Ale Triumfurilor Arcuri toate.
E Coliseul! Lin argint de lună
Firești cununi pe frunte stă să-i pună,
El Meditațiilor vast tezaur,
Lumini divine cere doar cunună,
Și cerul pur, care-i și umbrei faur,
Pe măreția lui așterne-argint și aur, –




Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXIX


Văl ce-ți vorbește despre Veșnicie,
În al italienei nopți decor,
Căci Timpul a ascuns, din străvecie,
În nalte ziduri duh nepieritor.
Magie afli în ruina lor,
Dormind sub coasa vremii nendurate,
De-ntrec, prin asta, fastul sclipitor
Al somptuoaselor de azi palate,
Ce stau tot așteptând patina vremii toate.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXX



Tu, Timp, ce pui ruinelor podoaba,
Tu, singurul ce-alini și vindeci boala
Din inime zdrobite, triste, slabe, –
Și judecății îi îndrepți greșeala,
Și-n Adevăr, iubirii verși îndoiala;
Tu, filozof printre sofiștii lumii,
Răzbunător de nedreptăți, – sfiala
Îmi cere ca-n genunchi, pe fața lumii,
Să-ți nalț o rugă eu, ce-n suflet vie-acum mi-i,



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXI



Aci, printre ruini, unde altar
Și templu ai, în chip divin stinghere,
Ruina anilor mei triști în dar
Primește-o, că-i ofrandă de durere.
Trufaș de-am fost, o, nu-mi fi mângâiere;
Dar dac-am fost modest și-n fericire
Și am răspuns doar la a urii fiere,
Fă tu ca nu în van ori în neștire
Să port în suflet fier, vrăjmașii să-mi deșire!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXII


Iar tu, care pe-al tău cântar etera
Nemesis, cântărești cumplite crime
Și șerpii Furiilor din Infern
I-ai asmuțit spre-Oreste-n străvechime,
Când mâna lui greși, lovind cu-asprime,
Nendreptățit prin legi firești și sfinte,
(Chiar de-aveau alții dreptul la cruzime,)
De-aici, unde-ai domnit, eu, prin cuvinte,
„Din colb te scoală, o, Nemesis!” – strig fierbinte.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXIII


Nu că n-aș merita eu, prin vreo faptă,
A mea ori săvârșită din părinți,
Să sânger! De loveau cu armă dreaptă,
Plăteam prin sânge și prin suferinți,
Dar nu vreau ca șuvoaiele fierbinți
Să-i fie supte de pământ – ci ție,
Nemesis, le consacru – să m-alinți
Prin răzbunare, chiar dacă-i târzie,
N-am căutat-o... Dorm... Veghează tu-n vecie!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXIV


De glasul mi-l ridic, nu-i semn că tremur,
Gândind că de cruzimi avut-am parte –
Au cine m-a văzut pălind pe vremuri,
Ori de curaj lipsit, lovit de moarte?
Dar asta pagini vreau ca-n chip aparte,
Să-mi steie amintirii monument.
Desăvârșirea strânsă-n vers și-n carte,
(O, va veni cândva acel moment!)
Crunt va lovi-n al meu prigonitor dement.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXV


Lovi-va prin Iertare... Glie mumă,
Cer sfânt – acesta e al meu blestem,
Nu merită iertarea mea postumă
Atâtea suferințe strânse ghem?
Sub chinuri, prigoniri n-a fost să gem?
N-am fost trădat, calomniat durut
În tot ce-aveam mai scump și mai suprem?
Când disperării să-i cedez n-am vrut,
E semn că nu-s ca ei – că-s din alt lut făcut.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXVI


Au ce n-am îndurat, de la meschine,
Mici perfidii, la calomnii ostile
Strigate-n gura mare, bârfe fine,
Șoptite, cu veninuri de reptile,
Fățărnicii, aluzii imbecile,
Priviri de Ianus, care mint tăcând,
Suspine ipocrite, chiar servile,
Ce, grai ascuns dezaprobării dând,
Îi și conving pe cei din turmă orișicând?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXVII


Dar am trăit – și n-am trăit în van;
Căci focu-n piept și mintea de-mi slăbesc,
Și pier luptând cu chinul meu tiran,
În mine e un ce nepământesc,
Care-mi va supraviețui firesc,
Ca son de liră mută-n amintire,
Și Timpul înfruntând, și-un chin drăcesc,
Și inimi împietrite peste fire
S-or înmuia, trăind căință și iubire.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXVIII


Așa va fi... Putere de temut,
Prin vrajă revelată, fără nume,
Aici, în miez de noapte, te salut!
Ne-ndemni spre-o reculegere anume,
Ce spaimă nu-i – dar ne arăți o lume
Sub iederi peste mândre ziduri sparte.
Simțire-adâncă sufletul acum e,
Și din acest trecut noi facem parte,
Și martori nevăzuți îi stăm, de el departe.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXXXIX


Era aici vacarm de nedescris,
Cu murmure de milă și ovații,
Când omul de alt om era ucis.
De ce? Să se distreze împărații!
Și ce-i de mori în luptă, ca soldații,
Ori în rotunda circului arenă?
Oricum, aceiași viermi îți rod ficații,
Și în același teatru, fără jenă,
Privesc cei mari cum mor actorii de pe scenă.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXL


În fața mea Gladiatorul zace,
Proptit în mâini, murind, dar – brav bărbat –
Cu soarta-i crudă gata să se-mpace;
Durerea-și stăpânește, încordat;
I-i capul tot mai mult, mai greu plecat;
Ca stropii grei de ploaie, stropi de sânge
Din rană îi mai curg neîncetat,
Și mai răsună-aplauzele nătânge
Pentru învingător, cât moartea-n brațe-l strânge.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLI


Le-aude, dar nu-l mișcă nicidecum,
Căci ochii, inima, la ceas de moarte,
I-s dincolo de Dunăre acum.
Nu-i pasă că de viață se desparte,
Ci-și vede pruncii-n Dacia, departe,
Și casa lui sărmană, și nevasta...
De răzbunare n-o să aibă parte?
Sculați, popoare de din nord, năpasta
S-o scuturați, căci știți, veni și vremea asta!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLII


Dar unde-n sânge se scaldă Omorul,
Și nații se-mbulzeau pe străzi precum
Torentul care, părăsind priporul,
Cu vuiet printre stânci își taie drum;
Aici, unde blesteme-au curs, duium,
Și aclamații – unde Viață, Moarte
Cereau ale mulțimii toane, – acum
Doar glasu-mi sună peste trepte sparte,
Și-al pașilor ecou răspune-mi de departe.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLIII


Ruini! Dar ce ruini! Din lespezi rupte
De-aici s-au ridicat cetăți, palate,
Orașe chiar, de veacuri neîntrerupte!
De unde s-au mai smuls aceste toate
Nu vezi... cadavrul lui nemăsurat e...
Ori poate-a fost doar măturat? Dar iată,
Spărturile de soare sunt trădate,
Și seama-ți dai cum vremea nendurată
Și omul au distrus mult din ce-a fost odată.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLIV


Dar când pe arcul cel mai înalt, bălaie,
Apare luna, și-n spărturi pătrunde
Pâlpâietoarea stelelor văpaie;
Când fâlfâie peste zidiri rotunde
Frunzarul buruienilor fecunde,
Ca laurii lui Cezar pe chelie;
Cât totu-i numai văl de raze blânde,
Cohortele de morți eroi învie,
Căci pe-al lor colb pășim... Pășim pe Veșnicie!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLV


„Cât Coliseul sta-va în picioare,
Va sta și Roma – iar cu el odată,
Cădea-va Roma; și de Roma piere,
Și lumea piere.” – ne-a lăsat diiată
Un pelerin saxon cândva – și iată,
La focul lor stau Roma și-o ruină
Ce n-o vor mai restaura vreodată,
Precum și lumea noastră, vizuină
De ucigași și de tâlhari apururi plină.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLVI


... Sever, sublim și simplu, maiestos,
Și zeilor, și sfinților palat,
De la anticul Joe la Christos,
Cruțat de Timp, chiar înfrumusețat,
Văzut-ai cum imperii s-au surpat,
Cum omul calcă tot pe spini spre moarte...
Ci sta-vei tu-n vecii nezdruncinat,
Și fier tiran sfruntând, și Timp, și Soarte,
O, Pantheon, sălaș de culturi și de arte? –



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLVII


Al artelor din vremi mai nălțătoare,
Tu, ros de Timp, dar tot desăvârșit,
În suflet verși sfințenie, – mpăcare,
Și crede-artistul iubitor de mit
Că doar prin poarta ta, lăcaș slăvit,
Trecutu-și trece glorioasa rază;
Altare află cel pe rugi pornit,
Iar celui ce vrea genii mari să vază,
Statui măiastre-aici i se înfățișează.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLVIII


Dar ce se-ascunde-n umbră de firidă?
Ce văd? Nimic... Ba văd nedeslușite
Contururi stând acolo să se-nchidă,
Năluci de-nchipuire plăsmuite!
Ba nu! – Acum văd chipuri limpezite:
Văd un moșneag și-o tânără... Văd clar...
Ea mamă de curând, da, negreșit e,
Cu sânii plini de-ai laptelui nectar.
Dar ce face aici, de sânii goi i-apar?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CXLIX


În ei e-al vieții suc, întâia hrană
Ce-o sugem, căci i-i inima izvor.
Ce fericit, tihnit, mult dulcea mană
O soarbe pruncul, gângurind ușor!
Bărbații nu pricep – nu-i treaba lor –
Dar mama simte cum, ca un boboc,
Îi crește scumpul inimii odor.
Ce-o să ajungă el? Nu știm deloc!
Fu un Cain de Eva, la soroc!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă CL


Dar bătrânețea e aici hrănită
De tinerețe... unui bun părinte
Îi dă să sugă fiica lui iubită,
Suc – dar din darul sângelui fierbinte!
Nu, n-o să moară el cât sfârcul simte
De lapte plin, mai plin ca Nilul chiar
De ape... Haide, suge înainte,
Bătrân nefericit, un pur nectar
Cum însuși raiul sfânt nu-ți poate da în dar!



Traducere Aurel Covaci



vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.