Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXVI
... Dar gata... Gândul meu din nou se-nturnă
Spre tema mea, căci cei căror le place
Să-și făurească visuri peste-o urnă –
Contemplu urna-n care-un geniu zace,
Care a fost un foc fără de pace,
Născut sub pur văzduhul ce-l respir
Și-a vrut ca, din a minții lui găoace,
Să-și facă glorie... Nebun delir,
Căci tihna și-a jertfit pentru-asta ani în șir!
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXVII
Rousseau, sofist, apostol al mâhnirii,
S-a chinuit aici cu violență,
Dând farmec magic patimei iubirii.
Grăit-a chinul lui cu elocvență,
Ivind din cruda dragostei demență
Mari frumuseți vărsate în cuvinte,
De ne-a orbit celesta lor ardență.
Ca razele din soarele fierbinte,
Încât vărsam, citind, potop de lacrimi sfinte.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXVIII
I-a fost esența patimei iubirea,
O flacără în inima fatală,
Ce-i consuma în vâlvătăi simțirea.
Era copac sub fulgere-n rafală,
Dar el iubirea nu-și visa carnală
Și nu plângea nici vreo iubită moartă,
Ci vis de frumusețe ideală
În pagini el a-nsăilat cu artă,
Chiar straniu de părea de-asemeni foc să ardă.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXIX
Aceasta viață lui Julie i-a dat,
Ca tot ce-i dulce-n dor și nebunesc.
De-aici a izvorât sărut curat
În zori dat lui cu gând prietenos,
Când gura lui ardea de foc drăcesc.
Dar asta aprindea în el scânteia
Ce-l devora – și oare nu firesc
Mai fericit era decât aceia
Ce la-ndemână au, aievea chiar, femeia?
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXX
Dușmani și-a născocit întreaga viață,
Gonindu-i pe prieteni... Se-ncuibase
În mintea-i bănuiala certăreață,
Cerând jertfiri de inimi credincioase,
Căci nebunie crudă-l apucase.
Din ce pricină mai mult ca nebunii
El se pierdea-n deliruri furioase?
Nenorocirea, niscai boli zic unii,
Dar boli ce-n scris prindeau doar chipul rațiunii.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXI
Era, nebun, ca Pitia, oracol,
Proroc ce-n fața noastră a adus
Al lumii-ntregi în flăcări viu spectacol,
Cât regii n-am căzut de tot de sus.
Robiei Franța veacuri s-a supus,
Cât n-a venit Rousseau și cu confrații,
Trezind poporul ce dormea ca dus;
Și-atunci, cum fac ades multoprimații,
Mânia și-a vărsat, stârnind mari conflagrații.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXII
Și-au ridicat un monument de groază
Peste ruini de vechi prejudecăți,
Când și-a rupt vălul noua Franță trează,
Să vadă lumea șir de nedreptăți,
Dar și ce bine-a fost în alte dăți.
Și-a nimicit, amestecând cu Hăul,
Și noi palate, tronuri și cetăți,
Și-a zămislit Ambiția și Răul,
Dând Robului cel nou Stăpânul și Călăul.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXIII
Dar asta nu se-ndură, nu se-ndură,
Căci forța și-a simțit-o omenirea;
O, de și-o folosea mai cu măsură,
N-ar fi lovit și-n sine nicăirea,
Uitând chiar și ce-s Mila și Simțirea.
Dar cei ce doar tenebre-au prins să vadă
Și sub jug greu știut-au umilirea,
Nu-s vulturi de pe creste de zăpadă,
Și înșela se pot, vânând greșit o pradă.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXIV
Ce răni adânci nu lasă cicatrice?
Dar rana inimii-i mai sângerândă!
Urâte urme lasă... Dar aice
Nu-i renunțarea oamenilor blândă.
Stă încă trează ura lor la pândă,
Râvnind a răzbunării clipă iar.
Și iar s-or scutura ei de osândă,
Și pedepsi-vor și ierta-vor chiar.
Dar răzbunarea știm de mult că iartă rar!
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXV
Tu, limpede lac Leman! Ești oglindă
De ape calme, încât uit o clipă
Vacarmul dintr-o lume suferindă
Și cat a unui pur izvor risipă.
E luntrea mea o gingașă aripă
Și uit tumultul crunt, fără pereche,
Ce drag mi-a fost pe-un val ce aprig țipă.
Parcă-mi șoptește-o soră la ureche...
O, cum de mi-a plăcut furtuna cu-a ei streche?
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXVI
Ci iată, ceasurile serii curg,
Și de la lac până la Munții Jura
S-a-ntins o împâclire de amurg.
Vezi încă tot ce-a plăsmuit Natura,
Și-abrupții munți doar îți apar ca zgura.
Miresme de boboci de flori se-adună
De dinspre mal – și cade picătura
Din vâsla ridicată... Stă să spună
Un dulce țârâit de greier „Noapte bună”.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXVII
E-al nopții cântăreț ce o pruncie,
Mercur cântând, din viața lui își face,
Din crânguri cânt de păsări mai învie,
Dar după un tril, două, totu-i pace.
Dinspre coline parcă-adie-ncoace
Un murmur – dar e numai o părere,
Căci roua ce din stele se desface
Nu întrerupe-a serii mângâiere
Când împânzește vii culori din alte sfere.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXVIII
Voi, Stele, poezie a Tăriei,
Iertați de state, oameni cu uimire
Citesc în voi al sorții drum, căci vie-i
În orice om dorința de mărire,
Și toți nutrim un vis de nemurire,
De-a ne uni cu voi – care mister
Și frumusețe sunteți... Cu iubire
Vă contemplăm – și glorii ce nu pier,
Puterea, Soarta-și iau emblemă-o stea din cer.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă LXXXIX
Pământul, cerul tac – dar nu e somn,
Ci-și țin, ca noi, sub vii simțiri, suflarea;
Tac cum tăcem când gând adânc ni-i domn.
Pământul, cerul tac... Lac, munții, floarea
Și stelele ce-și licăresc paloarea
Trăiesc intensă viața lor în care
Pierdute nu sunt raza, frunza, boarea,
Ci-s parte a ființei creatoare,
Ce-a făurit pământ, și cer, și om, și mare.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XC
Trăind al nesfârșirii simțământ,
Nu suntem singuri în singurătate;
Ni-i sufletul mai pur; și-un cântec sfânt
De armonia-ntru Eternitate
Ne-aduce-aminte, revărsând în toate
Noi vrăji, ca din Citereei brâu;
E-un farmec care spectrul morții poate
Departe de noi toți să-l țină-n frâu,
Cu pământești puteri de ne-ar lovi molâu.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XCI
Străvechii perși ne fie-n veci exemple,
Căci ei din piscuri își făceau altar,
Să vadă lumea-n jur – și nu în temple
Zidite se umpleau de-al rugii har.
Asemuiți pământul, cerul clar,
Aceste temple – ale Naturii sfinte,
Cu goticele catedrale chiar,
Cu templele grecești – și de-azi-nainte,
Rugi n-o să mai înalțați în strâmtele incinte.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XCII
Dar cerul nopții-i brusc schimbat... Furtună,
Năpraznică mai ești pe întuneric!
Ah, mă vrăjesc ca negrii ochi de brunâ.
Străfulgerările arzând feeric!
Cad trăznete cu bubuit isteric
Din stânci în stânci, din norii toți – și-o limbă
Au munții, glasul crunt când și-l desferic,
Căci Munții Jura și cu Alpii schimbă
Răspunsuri între ei cât fulgere-i înnimbă.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XCIII
Aceasta-i Noaptea! Noapte fără seamăn,
Nu pentru somn sortită... O, mă lasă
Cu a ta minunăție să fiu geamăn –
O parte din furtună!... Ploaia deasă
Dansează-n lac fosforescent, voioasă;
Iar e-ntuneric... Norii-s negre ghemuri,
Și iar se-aude vocea furioasă
A munților cuprinși de-un tainic tremur,
De parc-ar presimți născând cumplit cutremur.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XCIV
Se-avântă Ronul printre două stânci
Ca doi iubiți ce ura i-ar desparte
Și-ndură astăzi suferințe-adânci,
Căci vor rămâne-n veci de veci departe.
Vai, tot iubirea cea fără de moarte
Le-a fost stârnit în suflet gelozia,
Dar doru-n van în suflet le mai arde,
Căci floarea vieții le-a strivit urgia
Și ierni vor îndura de-acum cât veșnicia.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XCV
De-aici, unde se zvârcolește râul
Când prin granitul stâncilor pătrunde,
Furtuni sălbatice-și urnesc desfrâul.
Din stănci în stănci, furtuni îi vor răspunde
Furtunii... Trăznetele furibunde
Și fulgere cu biciul scăpărării
Tot mușcă din versanți, știind că unde
Se-ntinde-mpărăția Dezolării
În voie pot lovi, din dungă-n dunga zării.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XCVI
Cer, vânturi, munți, lac, râu și fulgerări,
Și nori, și noapte – am un suflet care
E inspirat, spre voi simțind chemări,
O clipă de repaos când mai are.
Dar ce liman, furtuni clocotitoare,
Puteți avea, dezlănțuite-furii?
Au sunteți ca tumultul care doare
În suflet omenesc supus torturii?
Ori cuib vă faceți sus, pe piscuri, ca vulturii?
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XCVII
Glas de-aș putea să dau și să-ntrupez
Tot ce e viu în mine-ntr-un cuvânt:
Gând, patimi, inimă, simțire, crez,
Ce-am căutat și caut pe pământ,
Slab ori puternic dac-am fost și sunt,
Cuvântul Fulger s-ar numi, dar, vai,
Neauzit rămâne-al meu frământ,
În viață sau în moarte, fără grai,
Ca spada ce a prins, în teacă, mucegai!
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
strofă XCVIII
... Înrourații zori se-arată iară,
Cu-obraji de flori și cu miresme sfinte,
Râzând de nori – și ziua stă s-apară,
De parcă-n lume n-ar fi și morminte.
Și viața curge iarăși ca-nainte,
Mă aflu încă, Leman minunat,
Pe malul tău vrăjit și, Doamne-Sfinte,
Se odihnește ochiul fermecat
Pe vii priveliști ce din veac le-ai adunat.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea –
Strofă XCIX
Clarens, tu, leagăn al iubirii pure,
Pătruns ești și-azi de-al pasiunii gând.
Ai rădăcini în dragoste, pădure;
Pătrunși de dragoste ghețarii sunt
Și soarele-asfințit și-adoarme blând
Pe-a lor oglindă drăgăstoase raze.
De-adânca dragoste-ți vorbesc oricând
Și stâncile ce i-au fost cuiburi, oaze,
Când lumii-i ascundeau mirifice extaze.
Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)
Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al treilea
– strofă C
Clarens, călcat ești tu de pași cerești;
Spre tronul ei iubirea fără moarte,
Pe treptele de munți dumnezeiești
Suit-a... Zeul ei de-aici împarte
Lumină până i în peșteri sparte,
Dând florilor culori și strălucire.
Zămislitoarea lui putere arde,
Dar tot el, cu blândețe peste fire,
Balsam revarsă-n răni ce dor încă-n neștire.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.