* Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea – strofă I – strofă XXV - George Gordon Byron
Adăugat de: Gerra Orivera

Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea strofă I


Între-un palat și-o temniță, pe Puntea
Suspinelor am stat, privind, o dată,
Veneția cum își înalță fruntea,
Ca din baghetă magică iscată.
O mie de ani aripa-ntunecată
Și-o-ntind în jur – și-o glorie pe moarte
Zâmbește unui ev când lumea toată
Sta să-i admire leul, de departe,
Pe tronul insular privind cum coama-i arde.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea strofa II


Cybela-i, ce din mare la lumină
S-a fost ivit, cu turnuri drept tiară,
Cu chip maiestuos ca de regină
A apelor... Și-așa odinioară
A fost, și-a nestematelor comoară
Ploua peste-ale ei iubite fiice
Din Orient ori vreo prădată țară.
Ea,-n purpură, poftea și regi aice,
Și onorați erau la mari serbări să-i pice.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)

Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă III


Dar Tasso nu mai are ecouri
Și nu mai cântă-n cor gondolierii.
Palate-ți par uneori cavouri
Și rar sparg muzici zeghile tăcerii,
Dar Frumusețea-i veșnică vederii,
Căci state, arte pier – dar Firea-i vie
Și n-a uitat Veneția plăcerii,
Serbările, nebuna veselie
De carnaval – ce chip i-a fost și efigie.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă IV


Pe noi însă ne farmecă nu doar
Prin umbrele ilustre din istorii
Care-n cetatea fără dogi ți-apar
În năluciri, de te cuprind fiorii,
Căci nu pier, cu Rialto, și mari glorii,
Ca Shylock și Pierre și cruntul maur
Ce-n veci de veci i-or fi locuitorii,
Și chei de boltă, chiar de-un ev de aur
S-o pierde în ruini cu vastul său tezaur.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă V


Căci nu-s lut ale minții plăsmuiri
Ci, în esența lor nemuritoare,
Trezesc în noi mai pure străluciri
Și-o viață mult mai plină de savoare.
Ce cruntă soartă ne-a oprit sub soare
Ele ne dăruie – alungând departe
Tot ce urâm – și-n gingașă răcoare
Revarsă, pe-ale inimii flori moarte
Ce umple tristul gol al unei vieți deșarte.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă VI


Ca tânăr, afli-n asta o speranță;
Bătrân – fugi de pustiul vieții tale.
E-un simțământ ce-și află rezonanță,
Ca și al meu, pe zeci de pagini goale.
Ci totuși lucruri sunt mai magistrale
Ca țara noastră cea de basm, culori
Ce-ntrec imaginațiile-astrale
Și-acele mult fantastice comori
Ce muza mi le dă podoabe uneori.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă VII


Eu le-am văzut, poate visat... De-ajuns!
S-au dus ca visul, Adevăr părând.
Orice-ar fi fost și-n ele-ar fi ascuns,
Le pot înlocui acum oricând.
În stare-s și azi de plăsmuiri de gând
De care-a fost o dată să mă bucur,
Dar nu mai vreau – fantome vane sunt...
Când crește-n mine-al rațiunii mugur,
Aud eu alte voci și-n jur văd alte lucruri.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă X


Ci-un epitaf: „Au fii mai buni dardanii”.
Nu caut simpatii în suferințe;
Sădit-am pom cu spini și-ndur strădanii
Eu de la spinii lui, și umilințe,
Dar trebuia să știu ce-mi iese din semințe.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XI


Azi, văduvă,-Adriatica îl plânge
Pe Doge, și nu-i an de mireasă;
E-un Bacentaur rupt de vremi nătânge
Podoaba ei de văduvă crăiasă.
Stă Leul în San Marco, tot acasă,
Dar e de râs în urbea fără vlagă,
Care bogată, mândră, fastuoasă,
Văzut-a de iertare cum se roagă
Un împărat vestit în Europa întreagă.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XII


Azi calcă cizme austriece unde
S-a umilit un șvab... Străvechi regate
Provincii sunt... Orașele fecunde
În legi, cândva,-s în lanțuri ferecate.
O, Timpul nații de pe culmi abate,
Ce-au strălucit, gustându-i slavei harul,
Dar cad ca avalanșele surpate.
O, unde-i Dandolo, octogenarul,
El, orbul ce-n Bizanț ajunse legendarul?



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XIII


Sunt în San Marco roibii lui de-aramă,
Cu frâul daurit lucind în soare,
Dar ce-a spus Doria debunăseamă,
S-a împlinit, căci sunt în frâu! Din mare
Născu Veneția – și-n valuri moare,
Ca alga... Ea ce, veacuri treispreceze,
Trăit-a liberă, strălucitoare,
Sub jug e! O, mai bine-n val se-nece
Decât să stea gemând sub cizme-austriece!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XIV


Nou Tyr a fost ea-n tinerețe, și
Porecla de Pianfalcone – arată
Că pe uscat și mare cuceri.
Trăit-a liberă, ea-n sclavi bogată,
Și ca o citadelă crenelată
Ea mândră i-a-nfruntat pe otomani;
Fu Candia ca Troia de-altădată;
Lepanto-n val zvârli păgâni dușmani;
O, nume de neșters de Timp sau de tirani!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XV


S-au spart ca sticla statui de dogi morți,
Dar martor stă splendorii lor depline
Palatul vast, chiar vitregit de sorți.
Da, sabia, sceptrul, de rugine pline,
Trecut-au azi în crude mâini haine,
Și străzi pustii, pustiile palate,
Și chipurile care-ți sunt străine,
Îți amintesc ce hoarde blestemate
Veneția o strâng în lanțuri ferecate,


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XVI


Athena, când o-nvinse Siracusa
Și-ai ei soldați pășeau în lanț barbar,
Cine-a salvat-o oare, de nu muza
Cea atică prin cântec legendar?
...Uimit de imnul tragic, stă în car
Învingătorul cap de oști – și spada,
Și frâul scapă, și-i dezleagă chiar
Pe prinși, zicându-le că morții prada
N-or fi, căci i-a salvat poetul din Elada!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XVII


Veneția! Tu poți să-ți strigi, frumoaso,
Dreptatea nu prin fapte din vechime,
Ci chiar și prin iubirea pentru Tasso,
Ce trebuia s-alunge aste știme.
Rușine nații!... Și, mai cu asprime,
Zic Angliei: rușine îndoită!
Regină peste mări și peste clime,
O lași pe sora ta nenorocită,
Când și tu ai putea-ndura o grea ursită?


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)





Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XVIII


Iubind-o de copil, era cetatea
Din basme – nu puteam să n-o admir,
Căci își suia din valuri majestatea
Cu turnuri din mărgean și de porfir,
Iar Otway, Radcliffe, Schiller și Shakespeare
Mi-au zugrăvit-o-n neuitate pagini;
Și o iubesc și azi, ca ani în șir,
Mai mult chiar când e plină de paragini,
Decât când mi-apărea-n mirifice imagini.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XIX


Cu-al ei trecut pot s-o repopulez,
Dar tot rămâne pentru ochi și minte
Și pentru meditație cu miez
Mai mult decât visasem înainte.
Ferice clipe îmi aduci aminte,
Veneția, din existența mea,
Ce-ți poartă coloritul – simțăminte
Ce Timpul, chinul nu le pot surpa,
Chiar ros de Timp de-i tot ce-am mai simțit cândva!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XX


Cresc brazii doar spre piscuri, spre înalturi,
Pe stânci ce poartă nourii pe frunte,
Cu rădăcina-n cremeni și bazalturi;
Hrăniți din piatră seacă de pe munte,
Stau viforele aprige să-nfrunte.
Ei, veșnic verzi, țin piept furtunii-n furii,
Și cresc, cresc demni de crestele cărunte
Ce mume-au fost giganților Naturii.
O, crească mințile ca arborii pădurii!


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXI


Se naște pe-astă lume o ființă,
Și-n suflet pustiit să prindă poate
Vii rădăcini o crudă suferință.
Poveri cămila mută cară-n spate,
Iar lupul moare mut... Și-aceste toate
Exemple nu-s în van... Când dobitoace
Mor mute, cară mute-o greutate,
Plămadă mai de soi nu poate face
Mai mult, când cât o zi-i o viață de nepace?




Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXII


Distruge chinul, ori de cel căznit
E nimicit – oricum, sfârșește-o dată;
Se-ntorc unii de unde au pornit
Și iar țes în paing speranța toată.
Alții-s striviți, cu fruntea-n veci plecată,
Și ofiliți, ca trestioara pier,
În munci, credinți, război, virtuți de fier,
Cum sufletele hău ori înălțare cer.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXIII


Strivim, vai, chinu-n van, căci lasă urmă
De ac de scorpion, ce n-o vezi, dar
E plină de-un amar ce-n suflet scurmă.
Pot și neînsemnate lucruri chiar
Amărăciunea s-o stârnească iar:
Un anotimp, un vis, o melodie,
O floare, vântul marea ce, barbar,
Stârnind durerea-n rana încă vie,
Lovește-al nostru lanț electric cu urgie.


Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)






Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXIV


De ce și cum – nu știm... Vedem noi norii
Din care-n suflet, fulgere lovesc?
Lovirii lor doar îi simțim fiorii
Și negrele lor urme-s chin drăcesc.
Lovesc în ce ne împresură firesc,
Și-nvie Spectre, pacea să ne-adumbre,
Ce nu le-alungă vraji – și se-nmulțesc:
Reci inimi, răi prieteni, chipuri sumbre,
Dragi, triste, multe – ah! – și prea puține umbre!



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)


Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea –
strofă XXV


Dar razna sufletul mi-o ia... Revină,
Să meditez la ce-i sub colb pe lume,
Eu care-ntre ruini, sunt o ruină.
Vestigii de imperii și renume
Eu caut, pe-un pământ ce falnic nume
Purta o dată, și chiar azi încântă;
Cereasca mână a Naturii-mume
A modelat eroi în țara sfântă, –
O stirpe de stăpâni viteji, mult timp neînfrântă.



Traducere Aurel Covaci
Byron – Opere (Ed. Univers, 1985)



vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.