Mi-e sufletul întunecat. Hai, zi-mi
din harpa ta cu-alinătoare strune,
îndeamnă de pe ele spre-nălţimi
un murmur tandru în auz să-mi sune.
Nădejdi de mai rămân, să le adune
din fundurile inimii la loc;
vreo lacrimă stingheră de rămâne,
curgând să-mi stingă al durerii foc.
Dar cântecul să-l faci intens, adânc,
şi nu întâi să-mi zici de veselie:
căci musai, barde, mi-e acum să plâng,
ori inima-mi s-o rumpe în vecie.
Hrănită ziua numai cu jelie,
tovarăş noaptea dorul greu i-a fost:
de-acu sfârşitul poate doar să-l ştie,
ori poate-n cânt să afle adăpost.
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.