Dar mai uitând de-a omului lucrare,
Să contemplăm Zidirea – și-acest cânt,
Ce-l tot lungesc, hrănindu-l din visare,
Să-și curme nesecatul lui avânt.
Spre Alpi mânați sunt nourii de vânt,
Și eu să trec de coama lor se cere,
Ca să contemplu tot acest pământ,
Cât văd cu ochii, pân-ce-n zări se piere,
Îmbrățișat cu drag de-a cerului putere.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.