Nu știu cum învățase duioșia
Iubirii – el, nepăsător la toate –
Îl fermeca însă Copilăria
Cu dulcile-i priviri nevinovate.
Disprețuia el omenirea poate,
Dar ce contează ce l-o fi schimbat?
E greu să crească în singurătate
Simțiri adânci, dar iată-l fermecat
Pe tristul peregrin de-un dor nealiniat.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron