Ci iată lacul Leman, ce-n cristal
Reflectă munți și cer ca în oglindă,
Iar lor le place ca în linul val
Imaginea tihnită să-și surprindă.
Dar totuși, prea mulți oameni se perindă,
Ca să mă reculeg în simțăminte;
Și iar singurătatea suferindă
Mă va momi – și-am să rechem în minte
Dragi amintiri ce-un om în turmă nu mai simt.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron