Și cum gândesc, așa cred că mi-e viața:
Pustiul lumii, mișunul, îmi pare
Un loc de chin, unde te-apucă greața
Și-n care-au ispășit vreo crimă mare.
Dar aripi parcă-mi cresc la subțiore,
Mai iuți ca uraganul nentrecut,
Și astfel prinde sufletul să-mi zboare,
Rupând încătușarea ăstui lut
În care s-a trezit închis dintr-unceput.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.