I-a fost esența patimei iubirea,
O flacără în inima fatală,
Ce-i consuma în vâlvătăi simțirea.
Era copac sub fulgere-n rafală,
Dar el iubirea nu-și visa carnală
Și nu plângea nici vreo iubită moartă,
Ci vis de frumusețe ideală
În pagini el a-nsăilat cu artă,
Chiar straniu de părea de-asemeni foc să ardă.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron