Pământul, cerul tac – dar nu e somn,
Ci-și țin, ca noi, sub vii simțiri, suflarea;
Tac cum tăcem când gând adânc ni-i domn.
Pământul, cerul tac... Lac, munții, floarea
Și stelele ce-și licăresc paloarea
Trăiesc intensă viața lor în care
Pierdute nu sunt raza, frunza, boarea,
Ci-s parte a ființei creatoare,
Ce-a făurit pământ, și cer, și om, și mare.
Traducere Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.