Peregrinările lui Childe Harold – Cântul al patrulea – strofă LXIV - George Gordon Byron
Adăugat de: Gerra Orivera

Era pământul luntre clătinată
Sub ei, purtându-i spre Eternitate.
Vedeau oceanu-n jur, dar cum să poată
Vedea spre ce tărâmuri vântul bate?
Uitau de legea Firii nendurate
Și spaima ce, când zguduiți sunt munții,
Par valuri turmele înspăimântate,
Și păsări fug, și oamenii, mărunții,
Și-arată groaza muți, prin încruntarea frunții.



Traducere Aurel Covaci



vezi mai multe poezii de: George Gordon Byron




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.