Ieri și mâine o arcadă perenă sub care trecem zilnic.
Ne zbatem între amintirea ceterei atârnate-n cui
În marile visuri, așteptând să le bată ceasul.
Ieri și mâine o arcadă perenă sub care trecem zilnic.
Ah, destin ești ca un foc stârnit de vânturi.
Cu cât mai multe fapte, mai tare luminezi.
Se spulberă puterea ta, dacă nu-i nici o faptă.
Ah, destin ești ca un foc stârnit de vânturi.
Ești ca un ogor ce-și răstoarnă brazdele către soare.
Se înalță grânele, cântă pasărea-n zări.
Vai, fără sămânță, te mistui în flori de pârloagă.
Ești ca un ogor ce-și răstoarnă brazdele către soare.
Amintirea buciumă-n munți, nu cade ca o stea în noapte.
Se sperie zeii de flamura ei, roșie-n piept.
Ca să nu fie învinși, atâta tulburări și războaie.
Amintirea buciumă-n munți, nu cade ca o stea în noapte.
vezi mai multe poezii de: George Meniuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.