Carusel (în loc de prolog) - George Meniuc
Adăugat de: Adina Speranta

Imprudent, am pus culorile în morişcă
Şi le-am învârtit,
Le-am învârtit până la alb.
S-au dus de-a valma anii,
Amintirile, visele,
Într-un tărâm de o culoare fără culoare.
Am vrut să mă opresc puţin, să strig la ele,
Dar şi strigătul s-a oprit în cascadă.
Torentul mi-a luat cuvintele neauzite
Şi le-a târât în marele infinit al mişcării.
O pălărie de paie, uitată la cişmea,
Şi plânsul meu de-acasă, s-au învârtit până la alb.
Un ghiozdan cu manuale,
În timp ce căscam gura la vitrină,
Şterpelit de cineva, s-a învârtit până la alb.
Vecinul bătut cu varga, la gardul cu sârmă ghimpată,
De soţia lui geloasă,
S-a învârtit până la alb.
Întâia senzaţie de înot şi întâia probă de înec
La ştrandul Bivol, s-au învârtit până la alb.
Rândunica mirosind a ploaie, şi albina a fagure,
Ticăind în palmă,
S-au învârtit până la alb.
Hei, carusel, cu căişori de lemn în horă,
Prinde mai repede,
Mai repede ceea ce se perindă.
Literele ce le-am citit la Democrit, în tinereţe,
Şi scenele văzute în dramele lui Shakespeare,
Amestecă-le într-o panoramă de umbre.
Palide umbre au rămas toţi anii mei,
Şi acelea abia înţelese de mine însumi.
Am alergat să desprind adevărul de minciună,
Fără să ştiu că ele dorm împreună,
Şi numai când se scoală din pat,
Observă că sunt personaje diferite.
Urneşte-te, carusel, încă o dată,
Memoria mea cu greu mai reţine ceva,
Cum nu mai reţine nimic floarea-soarelui
De lângă drum,
Bătută de arşiţe şi ploi,
Sprijinindu-se în cârja ei subţirică
Şi cu dinţii seminţelor căzuţi în pământ.



vezi mai multe poezii de: George Meniuc




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.