E tras în țeapă somnul. Cad așchii împrejur
Sau raze? Ciocârlia solfegii bea-n azur.
Cu mâinile în lături, fântânile tresar:
La ghizd, sosit din stepă, opritu-s-a un car.
Înrourate pâlnii de bună-dimineața,
Sorbind sineala-n palme, se răsucesc pe gard.
Noi trecem peste puntea sub care-și prinde ața
Păianjenul, pe ape ce aspru-n soare ard.
Ca-n peșteri stalactite cresc liniști de zăpadă
În sufletele noastre. Dar ce ghiocul strânge?
Dulci zgomote de patimi se prăvălesc: cascadă,
Sensibil cântă lira și-n degete și-n sânge.
În ochi tăceri de-abise cu alge se aștern:
Privindu-ne, răsfrângem infernul în infern.
Asemeni cu poiana de-aromă și lumini:
Trecând pe cărăruie, grădini trec prin grădini.
E rară bucuria de inimi și petale!
Îmi sprijin totuși fruntea ca trandafirii-n spini
Și caut izbăvirea de zodii ancestrale
Să nu cuvânte glia în noi, ci vis de crini.
vezi mai multe poezii de: George Meniuc