Sunt bătrân ca un balaur
Şi bolnav de erezie;
Să te-mbrace alţii-n aur,
Eu te-mbrac în poezie…
Şi nimic nu te mai scapă
Din aceste moi veşminte –
Trupul minte ca o apă,
Numai sufletul nu minte…
Şi rămâne lângă tine,
Chiar şi-atunci când, alungându-l,
Poţi visa că ţi-e mai bine,
Înşelându-te cu gândul…
Prea m-am dat pierdut la zaruri,
Pe iubirile secrete!
Să-ţi aducă alţii daruri,
Eu ţi-aduc numai sonete…
Care sunt chiar forma pură
A iubirii ideale,
Cum sărutu-i scris de gură
Din cuvinte ireale…
Şi atunci, de ce să-mi pese
De vreun act sau de vreo normă?
Unul intră, altul iese
Din nimicul fără formă…
Sunt mai fiară decât lupul
Şi mai blând decât chiar mielul;
Să-ţi păstreze alţii trupul,
Eu păstrez din tine cerul,
Peste-a cărui tâmplă nouă,
Să tot scriu balade-n care
Totul se transformă-n rouă,
Numai dragostea în soare…
Iată, dar, că nu mi-e frică
Nici de vestea cea mai gravă,
Numai dacă nu se strică
Întruparea ta firavă…
Că atunci, nu se mai poate
Nici lumina preaînalta;
Fără tine-s altfel toate,
Cum tu, fără mine, alta.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.