Între războaie şi-ntre ploi
Dă măgăreaţa peste noi,
Ne toacă sufletul mărunt
Şi-apoi îl perpeleşte-n unt
La foc domol şi-ndelungat
Să-i fie gustul mai legat,
Iar la sfârşit îl stinge-n vin
Trecând într-un festin divin
Drept preparatul cel mai rar
Din reţetarul culinar
De-aceea,poate, ne şi cer
Cei mari,să ne urcăm la cer,
Pe nesimţite şi desculţi,
Cât mai tăcuţi şi cât mai mulţi,
Cât mai umili,cât mai cuminţi,
Dar nici prea reci,nici prea fierbinţi.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.