Sunt speriat de moarte, când te văd,
Tu, zarea mea şi marele prăpăd,
Tu, cerul meu şi marele blestem…
De nici o altă apă nu mă tem
Precum de ochii tăi, în care pot
Să mă arunc şi să mă-nec de tot,
Aproape ideal de fericit…
Ce joc mortal şi rău şi îndrăcit,
Pe care nu puteam să nu-l jucăm,
Până s-o face vremea să plecăm,
Purtând în ochii noştri foarte stinşi
Cenuşa resemnării de învinşi.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.