Ne-au amorţit genunchii inutil...
Se dovedeşte jocul mai subtil
Decât ni se păruse la-nceput.
Pe mâna căror zei vor fi-ncăput
Aceste trupuri stoarse, care par,
În ambianţa jocului bizar,
Să fie ale noastre, dacă dor
Când ne atingem de tăcerea lor?
Noi întrebăm, dar nu prea vrem să ştim
Şi, alungaţi din joc, ne-adăpostim
La umbra unor crini imperiali,
Atât de speriaţi şi de reali,
Încât nici vorbă nu mai poate fi
Să ne refacem viaţa, într-o zi,
Din cioburile oarbe şi fierbinţi
Ale acestui joc de scos din minţi.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.