Niciodată, poţi şti, niciodată,
Nu vor fi din nou aripi, braţele tale,
Ca-n această iubire destul de ciudată
Şi destul de luată cu valul, la vale.
Ştiu că-ţi par prea bătrân, să mă poţi înţelege,
Dar bolnava mea fire, de prea tânăr încă,
Din o mie de zboruri cu nimic nu se-alege,
Fără doar alt îndemn spre o stea mai adâncă.
De aceea-ţi şi spun, de aceea,
Că nicicum şi nicicând nu va fi să se-ntâmple
Un alt doilea zbor, mai frumos, prin ideea
De iubire cu spini, care-ţi doarme sub tâmple.
vezi mai multe poezii de: George Ţărnea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.