Eu sunt un genial amestec
De Poezie
Şi de Proză,
Eu sunt extrema întrupare şi ultima metamorfoză
A Spiritului, care luptă de zeci de veacuri să supuie
Materia
Din care zilnic îşi modelează o statuie...
Eu sunt un sarcofag de note îmbalsamate,
Un album
În care-o primadonă moartă
Dă
Gratis
Un concert postum.
Prin mine mor — ca să renască —
Vibraţii pentru mai târziu,
Eu sunt ce n-am fost niciodată
Şi-un sfert din ce era să fiu!
Un capelmaistru invizibil comandă pâlniei sonore
Trei game ultraviolete
Şi alte trei, multicolore, —
Pe când bagheta lui ocultă,
Bătând frenetica măsură,
Înscrie notele în aer pe-o-nchipuită partitură...
Eu sunt un mecanism precoce,
Sunt o cutie ventrilocă,
Un fericit concurs de piese cu acţiune reciprocă:
Şuruburi,
Ace,
Manivelă,
Sunt arcul primului avânt, —
Trompetă,
Placă,
Diafragmă
Şi... dracu ştie ce mai sânt!...
Pornesc metalice acorduri
Şi-n ritmul unui danţ romantic
Se-nalţă,
Cresc tumultuoase, ca o tempestă pe Atlantic,
Apoi coboară, se-ntretaie şi mor încet
Ca un ecou
Produs de zborul unei muşte
În cavitatea unui ou...
Dar placa se-nvârteşte-ntruna
Ca un perpetuum-mobile.
Pe ea şi-au imprimat scheletul un şir de sunete
Fosile
Prin care oamenii de mâine
Vor şti cum fluierau străbunii...
Căci, ce e placa?
E un zero în exerciţiul funcţiunii.
O suprafaţă cântătoare.
Un ghem de note.
O tipsie
Pe care doarme o romanţă căzută în catalepsie.
E o spirală fecundată de vârful unui ac virgin.
Carusso, Patti, Batistini
Şi tragicul Şaliapin.
Eu sunt...
Dar nu!
Antichitatea mi-a-mprumutat un nume straniu
Din trei silabe —
Frontispiciul nemărginitului cavou...
Eu sunt Trecutul care geme
Cu rezonanţa unui craniu
În golul căruia Viaţa îşi cântă ultimul ecou.
(parodie la romanțele lui Ion Minulescu)
vezi mai multe poezii de: George Topîrceanu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.