Ca o mamă iubitoare ne amintești
să nu uităm de rădăcinile dacice
din care am ajuns să fim ceea ce suntem acum,
stejari falnici și puternici pregătiți
Pentru sufletele pierdute în pădurea întunecată,
Cu înțelepciune să le ghidăm pe calea cea dreaptă.
Pentru inima sfâșiată de răutatea omului,
Oferindu-i mângâiere după exemplul Domnului.
Cavaler cu inimă de leu,
Soldatul lui Dumnezeu,
Nu ne părăsi în situații grele,
Întărește-ne să înfruntăm relele.
Limba română este sfântă,
Pițigoiul despre iubire cântă,
Vedem clar frumusețile naturii,
Adăugăm o pagină în cartea vieții.
Vorbită din moși strămoși,
Sunetele ei dulci răsună
Peste Carpații maiestuoși,
Dealurile verzi și câmpii.
“La steaua care-a răsărit”
Inima mi-a tresărit de bucurie
Când l-am văzut pe Luceafărul vestit
Arătându-se în toată splendoarea lui
Un ghiocel, prevestitorul primăverii,
O zambilă să-ți încânte mirosul,
O lalea pentru modestie,
O brândușă care să-ți aducă aminte
Au bătut două inimi fericite
Asemeni clopotelor de nuntă.
Sunteți împreună ca două turturele,
Frumusețea voastră interioară
Este diamantul roz
Mult râvnit de vânătorii de comori.
Nu taie niciodată aripi,
Ci le dă îndrăgostiților aripi
Se plimbă prin pădurea de pini,
Camuflat cu pătura groasă și albă,
Fermecând sau înghețând pe oricine
Se întâmplă să îi întâlnească ochii albaștri de gheață.