(El desdichado)
1854
Sunt sumbrul, văduvitul - sunt cel nemângâiat,
Sunt prințul Aquitaniei, cu turnu-n praf căzut:
Mi-e astrul mort - lăuta-mi, cu ceru-i înstelat,
Un negru Soare poartă - Melancolia - scut.
În noaptea mormântală, tu, ce m-ai mângâiat,
Redă-mi un țărm italic, Posilipul pierdut
Și floarea dragă mie, în duhul cel uscat,
Și bolta unde vițe măceșul a-văscut.
Sunt Amor sau sunt Phoebus.Sunt Lusignan ?
Biron ?
Mi-e fruntea de-al reginei sărut împurpurată;
Visam în grota unde sirenele înoată...
De două ori trecut-am glorios prin Acheron.
Cântând fără-ncetare, pe orfica mea strună,
Când gemete de sfântă, când strigăte de zână.
vezi mai multe poezii de: Gérard de Nerval
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.