(Fantaisie)
1852
Cunosc un cânt pe care-aș da, zorit,
Tot Rossini, tot Mozart și tot Weber
Căci are - vechi și galeș și funebru,
Un farmec, pentru mine, negrăit.
Și sufletu-mi întinerește iar,
Când îl ascult, cu ani vreo două sute.
Și parcă văd colinele pierdute,
Sub Ludovic, în al chindiei jar...
Castelu-i vechi cu pietre la cheotori
Și cu vitralii în culori aprinse,
Scăldat de-un râu ce curge printre flori
Și-mprejmuit de parcuri vechi, întinse.
Bălaie la fereastră și semeață,
O castelană cu străvechi veșminte,
De care - poate - dintr-o altă viață
Când am văzut-o, azi mi-aduc aminte !
vezi mai multe poezii de: Gérard de Nerval
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.