Sunt Tenebrosul,-Văduv,-sunt Cel neconsolat,
Prinţ aquitan,cu Turnul de mult în destrămare,
E unica-mi Stea moartă,-iar luthu-mi constelat
Poartă-al Melancoliei de-a pururi negru Soare.
În noaptea din mormântu-mi, tu ce m-ai consolat,
Redă-mi tu Posilippo,Tireniană Mare,
Şi floarea dragă-acestui piept veşnic dezolat,
Şi bolta unde Viţa dă Rozei sărutare.
Sunt Amor,Phobeus oare?...Sânt Lusignan? Byron?
De buzele reginei mi-e fruntea-mpurpurată;
Visam în grota-n care sirena-n voie-noată...
De două ori trecut-am învinsul Acheron:
Cu orfica mea liră ce-n modulări îngână
Suspine-adânci de sfântă şi strigăte de zână.
vezi mai multe poezii de: Gérard de Nerval
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.