E sărbătoare pe câmpie, și-n suflete e sărbătoare,
Învie firele de iarbă sub ploaia razelor de soare.
Sunt Paștile cele frumoase, și-n fire zvonul lor străbate,
Clopotnița-și îndoaie trudnic încheieturile uscate.
Mireasa mea albă, cu chipul bălai,
Ascultă a nopții povață,
Minuni spune glia-n poveștile ei
Și tainele vieții ne-nvață.
Veniți în hora de frăție
Străvechii câmpului străjeri,
Ce ocrotiți de-o veșnicie
A muncii rodnice dureri.
Mai recitesc o pagină bolnavă
Din spleen -ul tău încarcerat în rime,
În noaptea asta plină de otravă,
Când nu mai râd, căci nu mă vede nime
Voi n-aveți flori, nici cântece, nici fluturi,
Căci soarele în țara voastră moare;
Voi în zadar cerșiți acolo-n umbră
Din cerul sfânt o rază să coboare.
Eu vă chem din visuri,
Vă cobor din stele,
Vă alint în taină,
Cântecele mele
Cântăreț de lege veche,
Cântăreț și om de treabă,
Biata mintea mea zadarnic
De păcatul lui se-ntreabă
Aducerile-aminte, posomorâte urne
Ce-nchid cenușa clipei murite pe vecie,
Uitate-n țintirimuri cu umbre taciturne,
Ce-s mute ziua-ntreagă și noaptea reînvie
Bisericuța din Albac,
Tu ești al vremurilor semn,
Tot bietul nostru plâns sărac
E-nchis în trupul tău de lemn.
Ieri un popă rumen mi-a venit în casă
(Lege nu-i pe lume să și-l vrea proroc),
Și din căldărușe mi-a uitat pe masă
Un sfios și galben fir de busuioc