Când dintre toamne da-m-or la o parte
În anotimpul de cucernicie
Ascetizând în alb ca o stafie,
Cu ochi de somn aș reciti o carte .
ești prea inteligent să nu-nțelegi
captivitatea celui de pe zid
eu nu fug nu te caut
te văd nu înaintea mea ci sus pe muchia
Pe muteşte, pe furiş
Strecurat în bătătură,
Hoţul vine, hoţul fură.
O fi şarpe? O fi vidră?
– Drac alb nu se poate?
Alb brotac nici atât?
Dar verde brotac
Brambura prin lac, există?
Cum punea mama sare în bucate,
Cum tata punea-n supa lui piper,
Tot astfel presăram până mai ieri
Peste cuvintele abia-nvăţate
Şi tăcutul, şi limbutul,
Scot merindea pe ştergar:
Pâine dulce, ouşoare,
Ceapă, brânză şi mărar.
Tu mi-ai spus să fac un pas
Peste şanţul plin cu apă,
Şanţu-i lat, picioru-mi scapă,
Iată-mă-s proptit în nas.
Ştie-oricine, dacă vrea,
Ce-i un hârb, o tinichea,
Ce-i o oală spartă-zob,
Ce-i un ciob, ce-i o tărbacă.
– Ce te-ncrunţi
Cu patru frunţi?
Vino pe la mine, că
Fac gogoşi duminică!
Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.