Din nou aprinse Eris a certelor făclii,
Pentru regatul care stă sub a noastră mână,
Pe dalbele și mandrele italice câmpii
Veneția fu cauza, Veneția bătrână,
(de principele Emil de Schonaich-Carolath)
Pe-o stâncă în Iudeea, între pomii
De olandri înfloriți, odată
La moartea Principesei Maria
În jalea care te cuprinde
În doliu-ți amar,
Într-o seară pe Piațeta
Mocenigo cel frumos:
"Biondineta, Biondineta!
- Zise-n calea mea voios -
I. Printre arborii din munte
Faptul zilei se strecoară ;
Soarele-i lucește-n frunte,
Vulturul în cale-i zboară.
Măreț, adânc și luciu călătorește Rinul
Prin munți cu fruntea albă, prin văi cu lunci frumoase,
Nepăsător gigantic de timpuri furtunoase,
El curge-n liniștire, nesocotind destinul !
I
Întinderea-albăstrie,
Nemărginit safir,
Scris pentru Margareta când va fi mare
Pe podul unui vas feeric,
Cu formă de castel bogat,
I
Ceahlău, bătrân gigante al munților Carpați!
Privește peste norii în juru-ți adunați!
Ce zgomot, ce contraste pe laturile tale:
Eu, ce sunt un biet morar
Fără nici un pic de carte,
Mă-nchin, ție de departe,
Măi, vestite fabular,