A venit o fată lungă
și te-a tras de mâini, de păr,
și-ai plecat cu ea alături,
surd la sfaturi și ocări.
Cel mai frumos pescar din sat
destule ape-a tulburat.
În păru-i inelat, de miere,
În unele clipe ideale,
sunt pasărea măiastră-a lui Brâncuș.
Mi-e gâtul ca un cast lunecuș
pentru mâinile tale.
Iată-mă-așadar,
una, iarăși una,
singură cu luna,
fructul meu amar.
L-am reîntâlnit la țărmul mării
pe poetul Nazim,
risipit în soarele străzii
ca un afluent dureros.
Sărind câte trei portative, te caut
sus, tot mai sus,
în sunetul dulce și tânăr, de flaut.
Unde ți-s genele? Nu-s.
Urăsc aceste așteptări compacte
în care nu pot scrie, nici visa.
Ca niște încremenite cataracte
stau orele, pân′ la venirea ta.
Vom fi împreună cu toții
la confruntarea de sentimente.
Vom decora pădurea cu emoții,
și zăpada cu gesturi incandescente.
Apoi s-a schimbat anotimpul –
și totul a redevenit distinct.
Toate făceau loc iubirii.
Vrăbiile fură înlocuite cu însăși
Limba cerbului am mâncat-o,
limba lui groasă care a lins
frunza pădurii, ființa izvorului,
și am mestecat-o dinadins.